Probabil sunteti la curent cu controversele pe tema pistei de biciclete de pe Calea Victoriei.
Daca nu, va fac un rezumat. O parte din soferi si biciclisti sunt impotriva bordurilor care, potrivit acestora, ar putea fi sursa de accidente, in caz ca sunt lovite la viteze mari. Cealalta parte sunt de parere ca din contra, va incuraja si pe biciclistii novice sa iasa cu bicicleta, pentru ca se vor simti mai in siguranta si ca, la urma urmelor daca ai viteza si deraiezi de la drum, oricum nu e de bine.
Apoi mai este problema noilor stalpisori asezati pe mijlocul pistei. Unii spun ca sunt o idee buna, pentru ca impart mai clar pista pe 2 sensuri si, bineinteles, pentru ca nu permit masinilor sa foloseasca pista pentru deplasare sau parcare. Insa, din nou, sunt biciclisti care sunt de parere ca acestia pot produce accidente, in cazul unor depasiri intre biciclisti sau in cazul in care nu sunt observati din motive de iluminare insuficienta.
Toate ca toate, dar ieri am mers pe aceasta pista lata de 3 metri si recunosc ca m-a cam cuprins un sentiment inrudit cu VICTORIA (ca tot suntem pe Calea cu acelasi nume). Ii priveam pe soferii blocati in trafic, iar eu ii depaseam pe „Pista Mea” cu 100% drepturi, fara sa risc priviri intunecate din partea celor care nu stiu ca biciclistii au voie pe sosea la fel ca si ei. Parca ma priveau cu invidie si mie imi venea sa le strig cu zambetul pana la urechi: „haideti si voi pe bicicleta!”.
Si sunt sigura ca orice biciclist va simti macar cateva secunde acelasi lucru.
Daca ati fost si voi pe noua pista de pe Calea Victoriei, va invit sa imi spuneti in comentarii cum v-ati simtit: ce ganduri si senzatii ati trait, in ciuda tuturor divergentelor pe care ea le aduce. 🙂
Sursa fotografii: b365.ro
Fata de orasele civilizate din Europa de Vest, de exemplu Haga, unde accesul masinilor in zonele centrale este puernic restrictionat (inclusiv prin practicarea unor preturi prohibitive la parcare), aici avem iarasi de-a face cu vesnica struto-camela balcanica: ce victorie poti sa simti cand esti pe bicicleta iar in plamani iti vor intra emisiile toxice de la mii de masini blocate in trafic, sau care vor ambala motoarele si vor circula cel mult in treapta a doua de viteza, chiar langa pista de biciclete?
Va spun eu, un fan al ciclismului, ca mersul pe bicicleta intr-o atmosfera puternic poluata, va umple spitalele pentru tratarea plamanilor/cailor respiratorii.
Mult mai corect ar fi ca Primaria sa desemneze rute exclusive pentru biciclisti, pe care sa circule cel mult mijloace de transport in comun cu motoare electrice (tramvaie/troleibuze).
In plus, in ipoteza ca oamenii muncii din fabrici si multinationale vor renunta sa vina la serviciu cu masina, in favoarea bicicletei, se impune crearea unor parcari de biciclete dimensionate corespunzator (care nu sunt tocmai mici ca dimensiuni).
In plus, la toate intersectiile importante vor trebui instalate semafoare dedicate pentru pistele de biciclete, sincronizate cu sistemul actual de semaforizare.
Nu in ultimul rand, mersul cotidian pe bicicleta face parte dintr-o cultura destul de straina majoritatii romanilor. Tranzitia catre aceasta cultura nu se va face batand din palme si va implica, in primul rand, activitati de natura educationala, care sa inceapa inca din scoala.
Ce vedem acum nu este decat alt experiment care, daca e derulat tot dupa ureche – va fi sortit esecului.